Bong - o critică târzie şi personală

Când m-am urcat în taxi, am apucat cartea şi indiferent de traseul ales n-am priceput nimic din ceea ce am citit. De aceea am ales trenul. Da, calea ferată, cu bocancii în picioare, în ultimul vagon, privind şinele crăcănate prin uşi întredeschise.

N-am reflectat nimic la efecte secundare, acesta fiind primul capitol. Oricum eram în tren şi doresc să amintesc asta (despre călătoria cu trenul), doresc să-l pomenesc pe Venedikt Erofeev, acum la treabă.

Cartea, o culegere de boabe de struguri ce vin în contact cu omul; 109 de boabe, apoi "turn off". Atunci când vinul este gata nimeni nu-şi mai aminteşte de cele 109 de capitole, dar toţi de fapt le trăiesc, vinu-i bun!

Bong reprezintă o culegere de impresii, un turism într-o construcţie cu multe etaje, o etalare de idei despre oameni. Aici găsim poveşti despre oamenii foarte apropiaţi şi foarte îndepărtaţi, în mijlocul lor; neant uman, de nepovestit. Scriitorul ştie asta şi se fereşte să generalizeze, totul este particular şi personal. Bong citit nu trebuie să jignească pe nimeni, în schimb dă un şut în cur acestei societăţi contemporane, fiţi fără grijă, n-o doare şi prin asta nici nu bagă de seamă.

Urcăm, în Bong se urcă, scriu indus de treptele pe care mai târziu autorul le va urca. Dar Bong este ca un labirint, în care la fiecare nivel ne întâlnim cu cei apropiaţi autorului; părinţi, fraţi, prieteni –labirint în care primejdia subzistă doar în rătăcire, nu în întâlnirile cu monştrii. Sus, la ultimul nivel, în aerul liber al umanităţii, nivel descoperit, sub cerul liber-închis, Alexandru vede America într-o parte, Rusia în cealaltă parte, vede departe în tragedii umane cauzate de oameni puternici, conducători de state puternici, oameni care strivesc vise. Ca o amintire; „Uniunea Sovietică nu mai există, dar există milioane de cetăţeni sovietici”. 1.) O clipă apoi, coborâm din nou, pe trepte o voce din spate spune:

„Nu vreau să ajung ca părinţii mei, ca bunicii. Asta chiar nu o spun cu răutate. Cu răutate spun asta: nu vreau să ajung ca România, nu vrea să fiu nici cowboy, ca domnul Bush. Nu vreau să mor într-o ţară în care preşedintele e Iliescu sau şi mai rău Năstase. He, şi Vadim are şanse. Cine pute ăla câştigă. Şi Adi avortonul minune ar câştiga, mai ales cu Adi premieru’. În fond, care-i diferenţa? Dacă Năstase stă pe scaun, nu-i nici o diferenţă!” 2.)

Revoltă umană, în care mulţi au sperat, în ceea ce atunci viitor, azi prezent, nu s-a schimbat nimic. „... nu-i nici o diferenţă!.”

Dorinţă normală de evadare, în care doreşti şi speri; chiar fiind scriitor, chiar fiind observator. Fiind uman prin asta să fii altfel.

„Nu cred aşa cum cred ei. Nu trăiesc aşa cum trăiesc ei. Nu iubesc aşa cum iubesc ei. Voi muri aşa cum mor ei” scria Marquerite Yourcenar în felul ei, mod de exprimare compatibil cu toată reflexia lui Alexandru Vakulovski din Bong.

În Bong de fapt nu te rătăceşti, paginile citite îţi arată drumul autorului, acesta ca o călăuză te urcă şi te coboară, adevărat că obositor la un moment dat; dragilor nici la un picnic de la marginea drumului nu te odihneşti, cel puţin focul trebuie întreţinut.

Bong nu este o rătăcire, este deranjant de lucid, şi dacă pe unii îi mai sperie expresiile de natură pornografică, asta este pentru faptul că la pescuit, dacă au fost vreodată, n-au înjurat peştişorul de aur, ci l-au implorat să vină în cârlig, întru îndeplinirea dorinţelor proprii şi dacă n-au fost la pescuit, n-au visat destul de erotic ca să se prăvălească peste partenerul de viaţă, uimindu-l pe acesta cu pasiunea izvorâtă din vis, este adevărat. De aceea scriu că Bong este un mozaic pasional, supraetajat, în care scările sunt locuri de odihnă, lipit de balustradă te întrebi ce vezi mai jos? „Ce însemnă linişte? Ce însemnă pace? Nu poţi răspunde pentru că nu ştii. Vorbeşti de dragoste când e vorba de sex.” 3.), apoi de te uiţi în sus: „Mă ridic deasupra blocului. Oamenii sînt tot mai mici şi mai nesemnificativi. Cutiuţe metalice se plimbă pe şosea. Uneori trece şi cîte-una mai mare. Nimeni nu priveşte în sus, nimeni nu mă vede.” 4.)

Nu citiţi Bong în ordinea numerelor înscrise de pe tricou, aleator este mai bine, eu aşa am citit şi dacă am pierdut vreun capitol, nu-mi pasă, am făcut tot drumul de jos până sus de tot, şi înapoi. Am obosit, am suflat, am înjurat, şi-am pizdit-o de fiecare dată când am râs, ştiu că poate nu trebuia, tragicul din Bong ţi-o cam trage, şi tot am râs aşa futut de ceea ce-am citit.

Într-o zi de toamnă, amnezic şi uitat de lume o voi citi de la 1 la 109, sigur nu-mi voi amintit nimic, distrus de vârstă voi citi cartea, un protest singular, nebăgat în seamă de nimeni:

„OK. Gata. Mă piş pe ea de fericire.”

Citatele din Bong de Alexandru Vakulovski, Ed. Polirom 2007

1) 49. Administraţie orală, pag. 173;

2) 36. Nobodies, pag.126-127;

3) 57. Puti-n Kremlin, pag. 198;

4) 87. Internare, pag.301-302;

5) 15. De câţi oameni e nevoie pentru a fi fericit, pag.57.