Marquerite Yourcenar

"Substanţa, structura umană nu se schimbă cîtuşi de puţin. Nimic mai stabil decît curbura unei glezne, locul unui tendon şi forma unui deget de la picior. Dar există epoci în care încălţările sînt mai puţin deformante. În secolul despre care vorbesc sîntem încă foarte aproape de adevărul liber al piciorului gol."

Marguerite Yourcenar

Există cărţi care sunt citite rar de cititori rari, există cărţi la modă, cărţi promovate, cărţi din cărţi, cărţi pentru cărţi, cărţi.

Dintre toate, eu am ales-o pe cea care m-a învăţat să scriu. Am ales Memoriile lui Hadrian pentru că Marguerite Yourcenar mi-a fost profesoara de literatură şi profesoara de istorie; n-am întâlnit-o niciodată, n-am privit în ochii ei niciodată, imagini reale şi închipuite mi-au fost distribuite de lumea virtuală, dacă n-aş fi cumpărat cartea într-o epocă în care internetul era doar vis aş fi jurat că totul este o plăsmuire proprie menită probabil să mă ocrotească, dar şi să mă înnebunească.

Cărţile sunt un exemplu al autoeducaţiei; citind, înţelegând, îţi împingi mintea, sileşti creierul să dospească, ideile să cutreiere. Să fii mai bun citind.

Am citit cartea când eram în liceu, mult mai târziu am lut-o din nou la citit - am prostul obicei de-a reciti după ani de zile - scriu aşa pentru că nu fac altceva decât să-mi amintesc cât de puţin am înţeles prima dată.

Am circumstanţe care să mă oprească să cred că tinereţea înseamnă numai naivitate, iluzie şi zbor. Tinereţea este cea care dă naştere acestor târzii reîntoarceri.

Memoriile lui Hadrian se recomandă tinerilor, însăşi autoarea a început să scrie de la vârsta de douăzeci şi ceva de ani la această carte. Este adevărat că a terminat-o după aproape treizeci şi cinci de ani de când a scris primul rând la ea, de aceea o recomand şi celor care sunt la mijlocul vieţii. Îmi este greu să-mi spun o părere acum, să scriu ceva uimitor despre Marguerite Yourcenar, ar da bine? aş fi acum mai deştept? Copiez doar un fragment pentru cei interesaţi, poate că mai târziu vor citi cartea. Cartea este scrisă la persoana întâi.

"În seara sosirii mele, Dunărea era o imensă cale de gheaţă roşie, apoi de gheaţă albastră brăzdată de urme adînci, ca de care, ale acţiunii curentului de dedesupt. Ne apăram de frig cu blănuri. Prezenţa acestui duşman impersonal, aproape abstract, trezea o exaltare de nedescris, sentimentul unei energii sporite. În unele zile, în stepă, zăpada ştergea denivelările şi aşa prea puţin observabile; galopai într-o lume a spaţiului şi a atomilor puri. Lucrurilor celor mai obişnuite, mai fragile, gerul le conferea o transparenţă şi în acelaşi timp o duritate cerească. Orice trestie frîntă devenea un fluier de cristal. Assar, ghidul meu caucazian, spărgea în amurg gheaţa ca să adape caii. Dealtfel aceste animale constituiau unul dintre cele mai utile mijloace de contact ale noastre cu barbarii: se înfiripau aproape prietenii datorită mărfurilor, discuţiilor fără de sfîrşit şi respectului nutrit reciproc pentru cine ştie ce performanţă de călărie. Seara, focurile taberei luminau salturile extraordinare ale dansatorilor înguşti în şolduri, brăţările lor extravagante de aur.

Deseori primăvara, cînd topirea zăpezilor îmi îngăduia să mă aventurez mai departe către interior, întorceam spatele orizontului sudic, care închidea mările şi insulele cunoscute, şi celui dinspre apus, cu soarele ce se lăsa undeva peste Roma, şi mă gândeam să mă afund şi mai adînc în acele stepe sau dincolo de contraforţii Caucazului, către nord ori spre extremele îndepărtate ale Asiei."

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, 

Ed. Cartea Românească, 1983, pag. 36-37.

mozaic policrom provenind de la Villa Hadriana
photo de la
http://sights.seindal.dk/photo/7578,s901f.html