“Nu pretind deloc ca opera să fie interpretată în mod naiv prin intermediul biografiei autorului şi arta sa să fie legată cu aventurile vieţii lui – mă refer la principiul cuprins în aforismul: <stilul este omul>, adică stilul lui Chopin este organizarea sufletului lui Chopin, iar stilul lui Rabelais înseamnă rezolvarea personalităţii lui Rabelais. Mă interesează prea puţin relaţiile amoroase dintre Chopin şi Geoge Sand, dar dincolo de muzica lui Chopin îl caut pe Chopin el însuşi, vreau să-l înţeleg pe creator prin intermediul operei sale. Înapoia poveştii pe care mi-o spune Poe, trebuie să-l găsesc pe cel care povesteşte drept – înţelegeţi asta! – unica realitate, unicul lucru concret. Aşadar, din operă trebuie să pot trage concluzii despre creator; iar personalitatea creatorului îmi va face opera mai accesibilă legând-o în mod inseparabil de cineva... de existenţa concretă a cuiva.”
Witold Gombrovicz
Jurnal.Teatru
Ed.Univers, Bucureşti, 1988
pag.109 sus
Prin cele de mai sus amplific gândul meu prin care cred că personajele unei scrieri nu trebuie prinse într-o categorie. Mai mult de atât, reuşim prin asta să descalificăm micul aport pe care îl poate aduce un scriitor, poet, artist în general, la zestrea culturală a umanităţii. Nu-mi pomeniţi de epigoni, plagiatori şi alţi copişti.
Citesc: "personajul lui X este kafkian". X şi-ar tăia venele la auzul acestor afirmaţii, poate că X este mistic şi felul în care a văzut crima se datorează divinităţii, nu societăţii, nu unui sistem justiţiar abrupt. Mă întorc spre trecut şi scriu: "personajul lui X este homeric", este bine sau rău?
Dacă prin asta dezvolt o idee cu care l-aş completa pe autor este bine, dacă îl îngustez este rău!
Un autor contemporan foarte greu ar reuşi să treacă printre precursori fără să-i atingă, seamănă cu o bilă de bowling ce ar trebui să se strecoare prin popice, fără să le atingă, totuşi să puncteze. Citindu-l, vom vedea că începe ca Gogol, se îndoapă din Dostoievski, inventează ca Vonnegut, se revoltă ca Orwell, există ca Sartre şi alte subtile comparaţii pot fi elaborate în timp.
Dacă autorul nu mai există este mai grav, el nici măcar nu se poate apăra în faţa unor asemenea comparaţii. Ar fi mai util dacă am scrie că: "autorul X continuă linia lui K, personajul lui X aduce mult cu personajul lui K, totuşi deosebirile sunt acestea...".
Năvălim prin categorie în intimitatea autorului, distrugem orice fel al acestuia de a fi original, iar dacă nu este, atunci să-l lăsăm în pace, nu merită nici măcar includerea în vreo categorie.
Dacă ne-am aplecat asupra unei cărţi, atunci hai să vedem acolo unde vrea autorul şi nu acolo unde vrem noi, corect; este mai simplu cum vrem noi.
"Pot suporta gândul că, peste puţin timp, trupul îmi va fi mâncat de viermi; dar ideea că nişte profesori de filosofie ar putea să-mi ciugulească filozofia mă face să mă cutremur."
Arthur Schopenhauer
din Alain de Botton, Consolările filozofiei, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2007, pag.179
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu