Ulise al lui Homer

Eroii sunt singuri, individualitatea lor le caracterizează lupta, nimeni nu-i poate asigna altor imagini, decât celor proprii, dacă se face asta atunci ei s-au luptat degeaba.
În stilul comparativ dă bine, iei un mort şi-l pui peste altul: doi morţi. Cam aşa se-ntâmplă cu eroii comparaţi, îi pui unii peste alţii, ca pe nişte morţi.  Ascund în mine o supărare lăuntrică, elev fiind, neştiutor, eram întrebat de cei mari: "Cine a fost mai tare, Mihai Viteazul sau Ştefan cel Mare?". Zâmbetul mulţumitor al profesorul îmi afecta personalitatea, nu era profesor de istorie, nu asta contează, ci forţa cu care ştia să-mi combată dorinţa de cunoaştere. Mai târziu am fost obraznic când pomeneam de Ulise; cine dracu-l citea pe Homer în anii 80. Iar mult mai târziu când am citat din Byron, devenisem mai rău.

Cum îl ştim pe Ulise din Odiseea?
Aşa cum îl citim. La vârsta tinereţii îl vedeam tânăr, plin de el, viteaz, căci încă de la începutul Războiului Troian, Ulise a fost primul care a sărit pe ţărmul Troadei, căci nimeni nu dorea asta. Prorocirea spusă încă de la plecarea de acasă, îi înfricoşa pe ahei, căci cel care va pune primul piciorul pe ţărm, va muri. Ulise a aruncat scutul şi a sărit pe el, a rezolvat prima problemă.
Mai târziu l-am citit pe Ulise ca fiind liber-cugetător, credea în zei doar pentru a le face pe plac. Nu-l trăgea aţa acasă şi mi se părea că aventura lui era pusă la cale de el însuşi. Atunci l-am văzut pe Ulise un mare mincinos; îi minţise pe troieni cu calul de lemn, pe zei, pe toţi cei care i se împotriveau.
Acum îl văd pe Ulise aproape de casă, de Ithaca lui cea dragă.

Ulise nu este Hercules, nu este Orfeu, nu este nimeni, ci doar Ulise.
Ulise a fost odată Nimeni - Udeis, dar cu un scop, cu o altă minciună.
Mâine îl voi vedea altfel pe Ulise şi tot aşa, dar numai pe el.